Cine sunt? Ce vreau? De ce sunt? De ce vreau?

Nu m-am nascut scriitor si nici nu vreau sa devin.Am incercat mai multe metode prin care sa exprim ceea ce gandesc.Am scris melodii ce nu o sa vada niciodata lumina soarelui si care niciodata nu vor umple o camera cu sunetul lor.Singurul loc in care se aud inca e in mintea mea.Am desenat frumosul asa cum il vad dar si uratul.La amandoua pot sa spun ca ma pricep, in ceea ce priveste desenul desigur.Nu am vrut sa fiu pictor sau vreun artist cunoscut.Talentul se raspandeste in familie.De la bunicul meu, proiectant si desenator tehnic pentru uzina de avioane din Bacau.Pe aceasta cale vreau sa imi exprim mandria si admiratia pe care o am fata de el.El aducand in tineretile lui, cu ajutorul desenului imbunatatiri avioanelor MIG 21.Fratele meu mai mare este cel care a dat startul dupa bunicul meu, desenului in familie.Toti trei fratii avem o inclinatie catre desen.Cu toate astea nici unul dintre noi nu am folosit asta intr-un mod productiv sau pentru a fi mai presus ca ceilalti.Tatal meu pe vremea cand era sanatos a pictat, reproduceri ale lui Luchian ce impodobesc si astazi peretii sufrageriei mele precum si alte case din familia mea.Prima piatra aruncata in ceea ce priveste desenul a aruncato fratele meu mai mare dupa ce a desenat pe niste coli mari de hartie maronie, reminescente ale epocii "preafericitului", cai alergand.Detaliul in care erau reprezentate aceste animale, mi-a trezit interesul.Am vrut sa fiu mai bun ca el sau sa fac si eu macar jumatate din ce a facut el.Dupa cum nu ma asteptam, nu am reusit sa desenez cai, nu aveam antrenamentul necesar.Am desenat insa un fel de vrajitor care l-am gasit pe un abtibild.Acel vrajitor a prins viata dupa 2 ore de munca, la varsta de numai 10 ani.Dar scopul pentru care l-am facut a fost unul destul de stupid la vremea aceea.Il facusem pentru o colega de clasa pe care eu atunci spuneam ca o iubesc.Entuziasmul si daruirea cu care am facut acel desen nu mi-a fost impartasita.El ajungand acum undeva printre desenele mele, cu numele colegii sters foarte apasat intr-un moment de ura si suparare.Daca era sa ma leg de faptul ca nu mi-a fost inteles gestul atunci si nici in alte cazuri.Insemna ca eu sa nu mai desenez sau sa scriu sau sa fiu ceea ce sunt.Am continuat sa desenez si sa scriu, pentru speranta.Cu speranta ca cineva imi va auzi strigatul disperat de singuratate.Ce ma pune pe ganduri e ca scriam atunci cand nu iubeam pe nimeni si desenam destul de des.Scriam si desenam din dorinta, incercam sa materializez intr-un fel ceea ce simteam, incercam sa-mi creez ceva ce pot sa iubesc.O sa atasez doua desene nu ca sa ma dau mare ci doar ca sa vedeti la ce ma refer.

Continui cu ceva ce am scris in unul din multele mele caiete...
"De ce?De ce am fost blestemat sa iubesc un suflet atat de mult incat sa il ranesc.M-am nascut oare cu un plan sau doar asa in van?Avem oare un scop sau doar suntem lasati aici ca sa ne invatam noi pe noi cum sa traim ca intr-un experiment ciudat?Daca e asa inseamna ca rasa noastra are un defect major.Nu suntem conceputi pentru asa ceva si cineva a gresit cand ne-a facut.Si totusi atunci cand dam de greu gasim pe cineva pe care sa dam vina sau sa ne plangem.Dumnezeu.la ce sunt buni banii si averile, la ce bun este timpul daca nu stim cum sa-l modelam in folosul nostru.Putem avea orice, dar la ce bun daca nu avem dragoste.Probabil Dumnezeu chiar este ca noi si noi ca el implicit.Cuprins de o singuratate infinita si coplesitoare, a creat omul, pentru ca probabil chiar si o entitate atat de puternica ca si Dumnezeu are nevoie de dragoste.La ce bun o eternitate daca nu ai cu cine sa o imparti.Dragostea.Cel mai ravnit dar, cel mai intens sentiment.Si cu ce pret?Cata putere poate avea aceasta traire.Am purtat razboaie, ne-am curmat vietile doar pentru a fi aproape de persoanele dragi noua.Intradevar cel mai de pret dar pe care ni l-a daruit Dumnezeu, dar in acelasi timp si un blestem.Nu e de mirare ca Dumnezeu mai face si greseli, la fel cum multi dintre noi facem atunci cand iubim..."
Vreau sa continui....cu o poezie.

Cum inca nu am invatat
Sa pretuiesc comoara
Ce langa mine sta de-un veac
Am asteptat un semn de undeva
Sa-mi spuna ce ar trebui sa fac

Invat acum cu un sarut o floare
Sa mangai gingas aurul dintre petale
Invat sa spun ce sufletul ascunde
Sa ma eliberez de umbre

Invat sa plang al sufletului dor
Sa dau si ochilor un nor
Invat sa zbor catre sperante
Sa umplu inima de sanse

Invat sa rad cand soarele apune
Sa ma-ncalzesc cu razele lui pure
Invat s-alerg spre fericire
Sa caut mare si iubire

Invat sa mor atunci cand doare
Sa sting si flacara din felinare
Invat sa strig in noapte-un nume
Sa spun ce am de spus la lume

Invat sa lupt pentru dreptate
Sa nu renunt cand viata nu-mi da sanse
Invat sa cant un cantec despre soare
Sa luminez acea micuta floare

Invat ce trebuie sa-nvete
Un chip din miile de fete
Invat ca viata e un dar
Primit din lumi fara hotar.

In incheire vreau sa spun atat.Nu m-am nascut si nu am cerut sa fiu ceea ce sunt.Insa mereu invat sa pretuiesc ceea ce sunt, sa arat la lume, ca sa invatam unii de la altii si astfel sa ne facem vietile mai pline de lumina, de zambet de fericire.Cu defectele si calitatile mele merg in viata ca ceea ce sunt si nu ca ceea ce vreau sa fiu.Ce mi-a dat Dumnezeu ma face fericit si daca la randul meu pot sa fac fericit pe altcineva atunci voi muri stiind ca nu am trait degeaba.Stiu nu are nici o noima ceea ce scriu dar daca le puneti cap la cap si le amestecati putin o sa intelegeti.Suntem ceea ce suntem nu ceea ce ne vad altii ca suntem.Sayonara